duminică, 26 ianuarie 2014

Casa Catharina Hertl


Adresa: str. 9 mai, nr.1





Clădirea, cu parter şi un etaj existentă în 1733, aparţinea familiei negustorului aromân de vite, Muţul – a fost „jude urban” (funcţie similară cu cea a primarilor actuali) al Comunităţii Rasciene (sârbeşti, ortodoxe, de care aparţineau şi românii) între anii 1740-1741. Faptul că primarul rascian şi-a construit casa la strada actuală Vasile Alecsandri (la care atât primarul german Solderer, cât şi primarul rascian Malaniza şi-au ridicat casele) dovedeşte că această stradă era artera reprezentatică principală a oraşului.
În 1828 proprietar era Basil Markovits (Vasile Marcu), iar în 1832, Franz Xaver Strohmayer.
O idee transformată într-un edificiu impunător în inima Cetaţii Timişoara l-a constituit proiectul pentru Casa Strohmayer. Patricianul Franz Xaver Strohmayer, purtător de cuvânt al Magistratului Orăşenesc, mai apoi tribun şi senator (Civitatis Tribunus Plebis, Magnarius), cu o avere semnificativă obţinută din activitatea de comerţ cu coloniale, a hotarât construirea unei case cu trei etaje în vecinătatea Primăriei noi.
Pentru ducerea la bun sfârşit a acestei afaceri l-a ales pe Baumeister-ul cunoscut al oraşului, Anton Schmidt (1786-1863), căruia i-a comandat proiectarea şi ridicarea casei gândită pe colţul de nord-est al Pieţei de Paradă (azi Piaţa Libertăţii). O parte a planşelor lucrate cu minuţiozitate s-a păstrat în lotul de donaţii provenit de la fiica constructorului. Casa Strohmayer a oferit spaţiu generos de locuit pentru mai multe familii. Clădirea amplă, cu aspectul său sobru, puritan, trezea amintirea caselor din secolul XVIII.
Totodată, sporea numărul încă nu foarte mare al clădirilor cu trei etaje. Silueta sa apare frecvent pe acele litografii create la mijlocul secolului care aveau rolul de popularizare a centrelor oraşelor mari.
Anul 1842, cel în care s-a terminat clădirea, este redat şi în ornamentul modest, făurit din fier forjat, al porţii şnsoţit de literele C. Şi H., iniţialele unei alte proprietare a unei părţi din casă, ale (Mariei) Catharina Hertl, provenită dintr-o familie înstărită, căsătorită şi ea cu un mercator aromatarius, cu înstăritul Augustinus Babusnik.
Remarcabilă arhitectura clasicistă a faţadei, dominată de pilaştrii corintici pe două niveluri (etaj I şi II).